Top 3 rețete culinare cu uleiuri esențiale citrice

Top 3 rețete culinare cu uleiuri esențiale citrice

Uleiuruile esențiale ne ajută și în bucătărie, așa cum vă povesteam și într-un articol anterior pe care îl regăsiți aici. Pe lângă un gust extrem de plăcut, ele au și numeroase beneficii. V-am pregătit un infografic pentru a ni le reaminti apoi vă lăsăm să descoperiți 3 rețete extraordinare și ușor de pregătit.

 

Supă de mandarine și morcovi



 

Ingrediente

  • 450 gr. morcovi dați pe răzătoarea mică
  • 1 cartof mare, dat pe răzătoare
  • 1 ceapă mică, tăiată
  • 25 gr. unt
  • 600 ml. supă clară de legume
  • Sare și piper
  • 4 picături de ulei esențial de mandarine
 

Mod de preparare

Se topește untul într-o tigaie, apoi se adaugă morcovii, cartofii, sarea și piperul. Se amestecă și se lasă la foc mic, timp de 10 minute, acoperindu-se cu capac. Se adaugă supa și se dă în fiert. Ulterior, se pun 4 picături de ulei esențial de mandarine și se mai lasă să fiert, la foc mic, încă 10 minute. Strecurați și mai lăsați puțin la fiert, servind supa cât este caldă.

Un mod simplu de a adăuga uleiuri esențiale în supe este combinarea lor cu uleiul/untul folosit pentru sotarea legumelor sau a cărnii. De asemenea, se pot amestesca cu iaurtul sau smântâna care se adaugă, la final, în supă.


Musli cu ulei esențial de lămâie



 

Musli autentic nu este reprezentat de cerealele și fructele deshidratate pe care le găsim pe rafturile magazinelor, ci un mix delicat de fulgi de ovăz, mere proaspete rase, nuci și fructe, cu sau fără lapte. Pentru fiecare persoană este nevoie de:

  • 1 lingură de ovăz
  • 3 linguri de apă sau suc de mere
  • 1 lingură de lapte condensat ori lapte de soia
  • 1 lingură de nuci întregi ori măcinate
  • 1 măr ras
  • 1 picătură de ulei esențial de lămâie

Fulgii de ovăz se lasă la înmuiat, peste noapte, în frigider, în apă sau suc de mere. Înainte de micul dejun, se rad merele și se adaugă restul ingredietelor. Se presară nucile măcinate pe deasupra.

În funcție de preferințe, se pot adăuga și alte fructe de sezon ori iaurt însă baza trebuie să fie aceeași, de fiecare dată.

Combinația de mere și ovăz ajută la scăderea colesterolului și susține corpul în eliminarea metalelor grele. Ca parte integrantă în dietă, această rețetă este utilă în combaterea artritei și reumatismului.             

Pastă de semințe de floarea soarelui cu ananas, usturoi și turmeric – și ulei esențial de lămâie –



 

Această este o rețetă specială, creată de echipa Pure Nature. Te invităm să o testezi deoarece este delicioasă. De asemenea, este foarte prietenoasă cu bugetul. Seamănă extrem de mult cu o pastă vegană cu ananas care se răgăsește într-un supermarket cunoscut însă la un preț semnificativ mai mare – 14 lei pentru 100 grame.

Ingrediente

  • 100 g semințe de foarea soarelui decorticate – de preferință bio
  • Un ananas mediu, proaspăt și bine copt sau ananas la conservă
  • Praf de turmeric
  • 3-4 căței de usturoi sau după gust – sau, alternativ, ceapă verde
  • Ulei de măsline (simplu sau aromatizat)
  • Ulei esențial de lămâie
  • Curry

Semințele de foarea soarelui se lasă la înmuiat, peste noapte, în apă. Apoi se curăță ananasul de coajă și de părțile lemnoase și se fierbe până se înmoaie. Dacă nu avem ananas praspăt disponibil îl folosim pe cel din conservă, pe care îl scurgem și păstrăm sucul. Se scurg semințele și ananasul, se pasează la blender, adăgând usturoiul, uleiul de măsline, praful de turmeric, curry, 1 picături de ulei esențial de lămâie, sare și piper dupa gust. Pentru o consistență mai subțire, se adaugă zeama de compot din conservă sau apa în care a fiert ananasul. Se consumă întins pe pâine ori se servește alături de orez sau legume la abur.

 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!