5 remedii naturale pentru arsurile solare

5 remedii naturale pentru arsurile solare

Expunerea la soare este esențială pentru atât pentru sănătatea fizică cât și pentru cea emoțională. Corpul nostru are nevoie de soare pentru a produce vitamina D, atât de necesară pentru un sistem imunitar sănătos și pentru fixarea calciului în oase, iar psihicul nostru va fi mereu revigorat după o vacanță la mare. Dar statul prea mult la soare, mai ales între orele 10-15 poate să se lase cu arsuri solare, insolație sau chiar pete nedorite pe piele si erupții.

Dacă ai exagerat cu plaja sau ai adormit pe șezlong, în locul bronzului uniform vei constata că pielea ta e roșie ca racul, ustură, te mănâncă și e fierbinte.

Pentru toate acestea aromoterapia oferă remedii naturale și holistice care dau rezultate încă de la prima aplicare – uleiurile esențiale și hirosolurile. Acestea oferă un tratament antiinflamator, antioxidant și antimicrobian pentru piele, grăbind vindecarea intr-un mod delicat și blând.

 

  1. Uleiul esențial de lavandă sau lavandă hibridă

          
Uleiul esențial de lavandă sau de lavandă hibridă denumită și lavandin au un efect calmant și răcoritor asupra pielii, atenuează roșeața și discomfortul si ajută pielea să se regenereze. Calmează durerea, senzația de arsură și sunt uleiuri esențiale blânde, non-toxice și care nu creează senzitivitate. De asemenea au efect benefic și asupra psihicului, ajutându-te să te relaxezi și să ai un somn liniștitor.  

 

  1. Hidrosolul de Lavandă BIO

Pentru pielea foarte sensibilă a copiilor care deseori fac alergii generate de căldură și transpirație, pentru tratarea zonelor unde nu poți aplica ulei esențial sau pur și simplu pentru a hidrata și răcori pielea după expunerea la soare cu un remediu lejer, plăcut, dar foarte eficient hidrosolul de lavandă este perfect!

Provine din distilarea la abur a uleiului esențial de lavandă și este chiar apa folosită la distilare, care păstrează în ea cele mai mici particule de ulei esențial, care nu se pot ridica la suprafață, precum și componentele hidrosolubile ale lavandei, care nu ajung în uleiul esențial. Hidrosolul de lavandă conține tehnologia nano a Naturii, calmează și răcorește și intră foarte repede în piele, hidratând-o în profunzime.

De aceea, uleiul esențial de lavandă sau de lavandă hibridă și hidrosolul de lavandă nu trebuie să lipsească din bagajului dedicat vacanței la mare.

 

  1. Uleiul esențial de Tea Tree

Uleiul esențial de Tea Tree denumit și Melaleuca sau Arbore de Ceai este foarte blând pentru piele, calmează arsurile, ajută pielea să se regenereze și are efect ușor răcoritor.

  1. Uleiul esențial de mușețel roman sau german (albastru)

E bine-cunoscut faptul că mușețelul are un efect calmant, antiinflamator și ușor analgezic iar mai ales asupra pielii acționează eficient împotriva arsurilor solare și a erupțiilor generate de căldură, calmând mâncărimea și ajutând pielea să se regenereze. E blând și calmează atât pe plan fizic cât și pe plan emoțional.

  1. Aloe Vera

Gelul și sucul natural de Aloe Vera au un efect puternic răcoritor, antiinflamator și restaurator asupra pielii arse de soare. Adaugă în gel uleiuri esențiale și efectul sinergic va face ca remediul să sporească în eficiență.

Cum le folosești?

Aplică pe piele

Poți aplica uleiul esențial de lavandă sau lavandă hibridă direct pe piele, nediluat.

Spray după plajă cu hirosol de lavandă

Pentru zone mai extinse pune 3-4 picături de ulei esențial de lavandă, lavandin, tea tree sau mușețel la 15 ml de hidrosol de lavandă, agită bine și pulverizează pe piele.

Spray după plajă cu Aloe Vera și uleiuri esențiale

¼ cană de suc de Aloe Vera

¼ cană de gel de Aloe Vera

2 plicuri ceai verde

15 picături ulei esențial de mușețel roman sau german

15 picături ulei esențial de lavandă sau lavandă hibridă

5 picături ulei esențial de Tea Tree sau Menta piperita

Pune la fiert sucul de Aloe Vera și adaugă plicurile de ceai verde. Lasă 10 minute să se infuzele. Scoate plicurile, adaugă gelul de Aloe Vera și pune-le într-un recipient de sticlă cu pulverizator. Adaugă uleiurile esențiale și agită bine. Pulverizează pe zonele afectate de arsuri solare și masează blând. Păstrează amestecul rămas la frigider.

Baie calmantă pentru arsuri solare

Scufundă-te într-o baie cu apă călâie, în care ai adăugat 8-10 picături de ulei esențial de lavandă, lavandin, tea tree sau mușețel. Apoi aplică o cremă lejeră hidratantă.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!