Calmul aduce cu el claritate
După cum probabil ai observat, atunci când apa este liniștită, toate particulele în suspensie se așează încet, făcând ca această să pară limpede. Pe de altă parte, atunci când apa este agitată, particulele se amestecă, făcând-o neclară.Același lucru se întîmplă și cu mintea ta. În momentele de supărare, neliniște sau agitație, mintea ta este plină cu prea multe gânduri care duc la confuzie și lipsă de claritate.
Orice acțiune pe care o întreprinzi în această stare este posibil să fie greșită. Dacă îți dai voie să te liniștești, gândurile se așează și apare claritatea. Acest lucru se datorează faptului că mintea poate funcționa la cea mai mare capacitate numai atunci când este calmă și liniștită. Când mintea este agitată, aceleași gânduri învechite sunt analizate din nou și din nou, nepermițând să apară idei noi.
Prin urmare, de fiecare dată când simți o stare de confuzie sau de frustrare, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să nu te mai gândești și să te relaxezi. Cu alte cuvinte, trebuie să încetezi să acorzi atenție gândurilor și îți canalizezi atenția către ceva neutru, cum ar fi respirația. Respiră adânc de câteva ori. În câteva secunde, mintea se va calmă. Pe măsură ce devine mai calmă începe să identifice și soluții reale.
Este alegerea ta să te orientezi către soluție și nu către problemă
Nu poți opri valurile, dar poți învăța să faci surf. – Jon KabatExistă anumite aspecte în viață pe care le poți controla și altele care se află în afara sferei tale de control. Când te afli pe teritorii necunoscute, este important să îți canalizezi energia asupra lucrurilor pe care le poți controla, mai degrabă decât asupra lucrurilor pe care nu ai cum să le controlezi. Cu alte cuvinte, concentrează-te asupra soluțiilor nu asupra problemelor.
De multe ori valurile pot fi uriașe și puternice. Ele nu pot fi controlate indiferent cât de mult ai încerca însă poți învăța să navighez printre ele. Când faci acest lucru, folosești puterea valurilor pentru a te propulsa înainte. Prin urmare, valurile care păreau o amenințare la început devin cel mai mare atu al tău.
Flexibilitatea stă la baza dezvoltării
„Așa cum apa se modelează după vasul care o conține, tot așa un om înțelept se adaptează circumstanțelor.” – ConfuciusApa nu are formă. Ea se modelează după vasul în care este pusă. Iar acest lucru îi dă o putere imensă. Dacă apa ar fi fost rigidă, și-ar fi pierdut utilitatea. Însăși natura vieții este schimbarea și, prin urmare, nicio rezistență nu poate opri schimbarea care urmează. Astfel, este prudent ca, la fel ca apa, să fim suficient de fluizi sau flexibili pentru a ne adapta schimbărilor. Doar atunci când ne adaptăm la schimbare putem începe să o folosim în avantajul nostru.
A fi flexibil nu înseamnă a fi slab sau supus. Înseamnă doar să fii deschis. Implică renunțarea la rezistență, acceptarea situației, înțelegerea sa și acumularea de noi cunoștințe pentru a face față situației.
Fiind rigid, permiți ideilor din mintea ta să te controleze. Fiind fluid, ești eliberat de aceste idei și devii deschis spre învățare și creștere. Deci, adaptabilitatea este și baza creșterii.
Tu ce lecție ai învățat de la apă?